reciclam impreuna Transfer responsabilitate Reciclează!
Acum ai unde.
Află mai multe 4 din 10 români declară că nu reciclează
deșeurile electrice pentru că nu știu unde
Reciclăm împreună deșeurile electrice! Află mai multe Din 2007, preluăm responsabilitatea producătorilor și construim în fiecare zi un sistem funcțional de colectare și reciclare a DEEE România Reciclează! Află mai multe Misiunea noastră este să transformăm dezideratul în realitate! Credem în mai bine! Află mai multe Și în acțiuni care au puterea să schimbe mentalități! Suntem mereu alături de clienți, de companii și comunități Află mai multe Pentru că sustenabilitatea se construiește prin alegerile pe care le facem zi de zi

Servicii de Reciclare si Colectare Electronice

Conformare

Conformare de mediu privind obligațiile producătorilor de echipamente electrice și electronice conform OUG nr.5/2015

Citește mai mult

Colectare deșeuri de echipamente electrice și electronice

Sistem eficient de colectare a DEEE la comandă și dotare cu recipiente personalizate

Citește mai mult

Informare și conștientizare

Campanii și acțiuni de informare, conștientizare și responsabilitate socială, ateliere și programe de educație ecologică

Citește mai mult

Despre ENVIRONAsociația ENVIRON este o organizație colectivă, nonguvernamentală și non-profit, de preluare a responsabilităților legale ale producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice cu scopul de a facilita colectarea, tratarea, reciclarea și eliminarea nepoluantă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

În calitate de promotor al economiei circulare în țara noastră, Asociația ENVIRON își propune să contribuie la un mediu mai curat nu doar prin perfecționarea unui sistem de gestionare responsabilă a DEEE, ci și prin implementarea de proiecte și campanii care încurajează schimbarea obiceiurilor privind colectarea selectivă și adoptarea unui stil de viață sustenabil.

Sustenabilitatea este în ADN-ul nostru!

Investim permanent în programe de informare și educare a celor mici, dar și a celor mari. Pentru că niciodată nu e prea târziu să te schimbi!

Ce sunt deșeurile electronice și electrocasnice (DEEE)?

Atunci când ajung la finalul ciclului de viață, echipamentele care s-au conectat la priză sau au funcționat cu baterii devin deșeuri electrice și electronice. În acest punct, cea mai eficientă soluție pentru a vă debarasa de echipamentele vechi este să le predați la un punct de colectare sau la un centru reciclare electronice.

De ce este important să reciclăm echipamentele electrice și electronice?

În fiecare an omenirea generează circa 50 de milioane de deșeuri electrice, dintre care doar 20% sunt reciclate. Substanțele și gazele periculoase (plumb, crom, mercur, substanțe ignifuge) din echipamentele electronice aduse la groapa de gunoi ajung în pământ și afectează pânza freatică, punând în pericol sănătatea oamenilor și animalelor.

Reciclarea de echipamente electrice și electronice are un impact pozitiv atât asupra mediului, cât și a sănătății noastre.

Care sunt beneficiile reciclării electronicelor?

Cel puțin 85% din deșeurile electrice pot fi reciclate. Prin tratarea corectă a deșeurilor electronice sunt neutralizate substanțele periculoase și sunt refolosite o mare parte din componente și materiale.

Prin valorificarea deșeurilor electronice se obțin materii prime secundare din care sunt fabricate alte produse. Spre exemplu, un smartphone conține în jur de 30 de componente diferite, reciclabile. De fiecare când alegem să păstrăm în sertar un telefon vechi în loc să îl reciclăm, sunt exploatate alte resurse necesare producerii de noi echipamente.

Cum se reciclează DEEE și care sunt pașii ce trebuie urmati?

În primul rând, apelați întotdeauna la colectori autorizați. Pentru echipamentele de mari dimensiuni, aveți varianta de preluare deșeuri electronice, o opțiune pe care o puteți accesa completând acest formular: https://environ.ro/formular-oferta/

Echipamentele de mici dimensiuni pot fi predate în punctele de colectare din toată țara, disponibile pe aplicația sau site-ul Unde Reciclăm.

Ce se întâmplă cu electronicele și electrocasnicele după colectare?

După preluarea deșeurilor electronice, acestea trec printr-un amplu proces de analiză, decontaminare și ulterior separare, pentru ca fiecare element care nu poate fi reutilizat să fie gestionat corect, fără a polua mediu.

După colectare, deșeurile electrice sunt tratate și procesate corespunzător la noi în țară. În cazul categoriilor sau componentelor pentru care România nu dispune de facilități și tehnologii de reciclare electronice, se face transferul în alte state europene.

Ce putem face pentru a reduce cantitatea de DEEE pe care o producem?

Progresul tehnologic crește tentația de a schimba frecvent aparatele electrice cu modele mai smart, mai moderene sau mai eficiente energetic. În același timp, nevoia crescută de dispozitive electronice implică și o cerere uriașă de metale și resurse, unele neregenerabile.

Pentru a limita consumul și impactul asupra mediului, vă recomandăm să fiți atenți atunci când achiziționați un aparat nou. Optați pentru echipamente de calitate, eficiente energetic și durabile pe care le puteți repara, iar atunci când nu mai pot fi folosite îndreptați-vă spre un punct de colectare sau centru de reciclare electrocasnice.

Știri

Contactează-ne
și venim noi la tine

Scrie-ne pe adresa logistica@environ.ro
sau sună la 031.827.0000,
de luni până vineri între orele 9.00-17.30
şi solicită ridicarea gratuită de la domiciliu sau de la sediul companiei a aparatelor electrice vechi sau defecte!

Evenimente

ghiveci

Peste 16 ani
de experiență

225.000 tone
DEEE colectate
și reciclate
4630 puncte
naționale de
colectare
1095 producători
membri
Sute de campanii
și evenimente
de informare

Suntem membri: