Pornind de la ideea potrivit căreia suntem constant puși în situația de a face alegeri și de a opta astfel pentru anumite variante în detrimentul altora, campania ,,Recycling is a choice! Save it or waste it!” își propune să transmită un mesaj privind importanța modului în care tratăm deșeurile, arătând că există întotdeauna cel puțin două căi prin care putem face lucrurile.

Campania se desfășoară în perioada 25 august – 31 septembrie în cadrul proiectului Roaba de Cultură din Parcul Mihai I (Herăstrău) din București, unde a fost amplasat un tunel în care sunt expuse 5 deșeuri electrice într-un context în care se încearcă o redare a impactului asupra mediului atunci când sunt aruncate la gunoi și, în oglindă, 5 produse rezultate din reciclarea respectivelor deșeuri.

Cei care vizitează tunelul sunt astfel puși față în față cu consecințele alegerilor pe care le fac: atunci când aruncă întâmplător deșeurile electrice și poluează mediul, apa, aerul și solul sau când, dimpotrivă, aleg să recicleze și astfel contribuie la economisirea de resurse naturale prin recuperarea materiilor prime secundare care pot fi refolosite la fabricarea altor produse.

,,Se spune că viața este suma alegerilor pe care le facem. Și modul în care ne raportăm la deșeurile pe care le producem este tot o alegere: putem alege să nu ne pese unde, ce și cum aruncăm sau putem alege să reciclăm. Altfel spus, putem alege să poluăm și să ne facem rău singuri sau putem alege nu doar să evităm dauna asupra mediului ci și să dăm o nouă viață produselor. În cadrul acestui proiect care reprezintă o antiteză clasică între bine și rău, încercăm să expunem practic și pe înțelesul tuturor de ce reciclarea este întotdeauna  alegerea corectă”, a declarat Roxana Puia, director de marketing Asociația Environ.

Campania ”Recycling is a choice! Save it or waste it!” se desfășoară și în  mediul online unde a fost creată o ramă pentru fotografia de profil pe Facebook care poate fi preluată de toți cei care împărtășesc aceeași viziune asupra reciclării, reprezentând un apel la conștientizare într-o lume sufocată de deșeuri de tot felul.

53 milioane de tone deșeuri electrice au fost generate la nivel mondial în 2019. Doar 17% din cantitatea totală a fost reciclată conform statisticilor oficiale. Acest lucru înseamnă o risipă de resurse naturale, energie, apă și totodată o amenințare la adresa sănătății umane și protecției mediului înconjurător.

Despre Asociația Environ

Asociaţia Environ este o organizaţie colectivă, non-guvernamentală şi non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, promovând activ de peste 13 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare, economie circulară și sustenabilitate.

Rețeaua națională de puncte de colectare Environ vă oferă posibilitatea de a elimina în mod corect și responsabil deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)

app-store
google-play