Din cauza unei legislații cel puțin ambigue, România riscă să piardă progresul înregistrat cu mare greutate în ceea ce privește cantitățile de deșeuri electrice colectate și reciclate și să se întoarcă cu ani în urmă.

Își permite așadar România ca organizațiile de transfer responsabilitate cu tradiție, cele care au reușit să construiască o rețea de puncte de colectare destinată consumatorilor și care au dus România la atingerea a aproximativ 80% din țintă, să se închidă?

Dacă legislația nu se va modifica semnificativ, există riscul real ca în următorii doi ani, cei mai mari actori din piața deșeurilor electrice să dispară.

Vom explica pe parcursul unei serii de articole dedicate care sunt cele mai mari provocări sau obstacole de depășit în 2021 pentru organizațiile de transfer responsabilitate cu istorie.

Începem seria cu un prim material dedicat timbrului verde.

Care este costul real al gestionării deșeurilor electrice și deci care e valoarea corectă a timbrului verde?

 În acest moment, legislația națională menționează foarte puține detalii despre modul în care ar trebui calculat timbrul verde, precizarea fiind limitată la faptul că acesta ,,nu trebuie să depășească costurile reale suportate pentru EEE respective, atunci când acestea devin deșeuri”. Înțelegem așadar că modul de calcul al tarifelor de gestionare a DEEE este lăsat la latitudinea organizațiilor colective. În realitate, costul real al gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice este format din:

• Costuri directe: costuri de colectare, costuri de logistică și costuri de tratare
• Costuri indirecte: costuri operaționale (de funcționare ale organizației) și costuri ale activităților de conștientizare

Costul de colectare reprezintă costul cu care o organizație de transfer responsabilitate poate achiziționa deșeuri din piață. Costul de logistică reprezintă costul care trebuie plătit pentru ca deșeurile să ajungă din punctul de colectare în punctul de tratare și reciclare. Costul de tratare reprezintă costul pe care organizația colectivă îl suportă pentru ca deșeurile colectate să fie tratate, reciclate sau eliminate în condiții de protecție a mediului.

În conformitate cu ofertele principalilor operatori de colectare, transport și tratare și luând în considerare experiența practică din piață, putem lua în considerare un cost mediu de colectare de 1 leu/kg, un cost mediu de logistică de 0.1 lei/kg și un cost mediu de tratare de 0.5 lei/kg, rezultând astfel un cost direct pentru colectare și tratare de 1.6 lei/kg, cu observația tarifele variază în funcție de sursa și tipul de deșeu gestionat.

În ceea ce privește costurile indirecte, putem estima un cost mediu de 10% pentru costurile operaționale ale organizației colective (care poate varia în funcție de structura de personal și de dimensiunea organizației) și un cost mediu de 10% pentru finanțarea campaniilor de conștientizare. Legislația obligă organizațiile colectivă să organizeze astfel de campanii, dar nu specifică ce procent din buget ar trebui alocat pentru finanțarea lor.

Întrucât modul de calcul al țintei de colectare ia în considerare media cantităților de produse introduse pe piață în trei ani anteriori, atunci costurile indirecte ar trebui să se aplice pe toată durata de calcul a țintei, astfel că rezultă un cost indirect mediu de 0.96 lei/kg, calculat conform următorului algoritm: cost direct x (cost operațional + cost campanii) x 3 ani = 1.6 lei/kg x 20%an x 3 ani = 0.96 lei/kg.

Luând în considerare ținta de colectare a României în 2021 de 65% din ceea ce s-a pus pe piață în perioada 2018 – 2020, și costul mediu total de 2.56 lei/kg (costul direct de 1.6 + costul indirect de 0.96), costul real de gestionare ar fi de circa 1.7 lei kg (2.56 lei/kg x 65%).

Chiar dacă acest calcul este unul aproximativ, un cost mediu de 1.7 lei/kg poate fi folosit ca element de referință pentru costul real al gestionării DEEE atunci când se calculează valoarea timbrului verde.

În acest moment, pe piața din România există diferențe foarte mari între tarifele de gestionare a DEEE practicate de diferitele organizații de transfer responsabilitate, astfel că de exemplu pentru o mașină de spălat rufe, tarifele variază de la 12.6 lei/buc la 50 lei/buc. Luând în considerare o greutate medie a unei mașini de spălat de 50 kg la costul mediu de gestionare de 1.7 lei, rezultă că 85 lei ar reprezenta un timbru verde corect, însă tarifele practicate în acest moment sunt sub nivelul acestuia. Iar un tarif prea mic nu poate asigura finanțarea unor operațiuni de gestionare corecte și în condiții de siguranță pentru mediu și pentru sănătatea populației.

Din perspectiva producătorilor, o modalitate mai corectă de a implementa timbrul verde ar fi cost pe kg de produs pus pe piață, însă un astfel de sistem are dezavantajul de a fi foarte greu de pus în practică pentru că ar prespune un timbru verde diferit pentru fiecare produs din aceeași categorie de echipament. Nu în ultimul rând, acest lucru ar avea impact asupra consumatorilor care nu ar înțelege diferența de preț provenită din timbrul verde la produse din aceeși categorie.

În concluzie, pentru a evita denaturarea pieței și practicarea unor tarife care în realitate nu acoperă costurile reale de gestionare, o soluție ar fi realizarea unui studiu care să poată constitui baza de calcul pentru costul minim de gestionare și modificarea legislației în sensul detalierii modului de calcul corect al tarifelor de gestionare, bugetul minim alocat campaniilor de conștientizare și monitorizarea respectării implementării obiectivelor asumate de organizațiile colective prin planul de operare.

Răzvan Ziemba – Președinte Asociația Environ