Răzvan Ziemba: Eu cred în responsabilitate, interviu pentru revista Ecologic octombrie 2021

Revista Ecologic: Cum vedeţi dvs. acum domeniul EPR? (după ce aţi lucrat în alte domenii care nu aveau o legătură directă cu cel al deşeurilor)

Răzvan Ziemba: În luna decembrie împlinesc 3 ani de când activez pe această piață. Prima observație pe care o pot face este că acum îmi dau seama că întreaga activitate umană are legătură într-un fel sau altul  cu deșeurile și mă refer atât la noi în calitate de indivizi, cât și din punct de vedere al companiilor. Fiecare dintre noi este un mare generator de deșeuri și din păcate, nu conștientizăm cantitatea imensă de resurse consumate și implicit de gunoi generat și impactul acestuia asupra mediului și a planetei.

Ca și în multe alte domenii, România stă mult mai prost la capitolul gestionarea deșeurilor decât alte state europene. Până să ajungem să vorbim însă despre responsabilitatea producătorilor, cred că ar trebui să vorbim întâi despre fiecare dintre noi, la nivel personal. Responsabilitatea noastră, pe persoană fizică, în ceea ce privește deșeurile, este minunată, dar lipsește cu desăvârșire. Suntem țara din Europa care are cel mai ridicat nivel de risipă alimentară și acesta este doar un exemplu.

Eu personal nu prea cred în conceptul de responsabilitate extinsă. Cred în responsabilitate, punct. Ori o ai, ori nu o ai. Atunci când responsabilitatea este extinsă sau incertă, cred că orice portiță poate și va fi exploatată astfel încât îndeplinirea acesteia să se realizeze cu un minim de efort.

Majoritatea companiilor au un set de KPI financiari la care se uită prima dată (de multe ori și singura dată), iar probleme precum nivelul de deșeuri generat de companie și ce se întâmplă cu acestea, nu se regăsesc în această listă, la fel cum probabil nici impactul asupra mediului nu se află în topul priorităților. Timp de mulți ani, am fost CEO la o companie mare și știu că nu făceam decât să ne asigurăm că ne îndeplinim obligațiile legale în privința mediului și cam atât. Ori, acum eu știu că este nevoie de mult mai mult pentru ca o companie să poată fi calificată cu adevărat ca fiind ,,prietenoasă cu mediul”.

Sunt companii care au proiecte frumoase de CSR pe subiecte de mediu și în același timp, pentru multe alte companii, tematica de mediu nici nu există pe agendă. Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât firmele se vor uita în special doar la indicatorii financiari, subiectul responsabilitate extinsă nu există decât ca un concept interesant.

În ultimii ani, citatul meu favorit a devenit ”The greatest threat to our planet is the belief that somebody else will save it” (Robert Swann). Potrivit devizei ”după noi, potopul”, exact așa ne comportăm cu deșeurile și cu mediul. Să ne fie nouă bine, să producem cât mai mult ca să avem ce consuma și să consumăm cât mai mult și cât mai iresponsabil. Provocarea vine din faptul că această preocupare ar trebui să fie individuală și proactivă. Nu ar trebui să avem nevoie de un cadru legislativ care să ne spună să avem grijă de mediu, de locul în care trăim, locul care ne găzduiește ca specie și resursele lui limitate!

Revista Ecologic: Dar piaţa de colectare şi de reciclare a DEEE? Are România capacităţi de colectare suficiente pentru îndeplinirea obiectivelor? Dacă răspunsul este da, care sunt acestea şi dacă nu de ce? (lipsă de implicare UAT, ADI)

Răzvan Ziemba: Răspunsul meu sincer este că nu știu. În 2017, Environ a realizat un studiu în teren prin care a verificat cei aproximativ 900 de colectori listați pe site-ul ANPM ca fiind operatori autorizați. Dintre aceștia, 90% nu existau pur și simplu la adresele menționate în autorizații. În același timp, la orice drum în afara Bucureștiului, văd numeroase curți cu afișe privind cumpărarea de fier vechi, iar de numărul colectori informali de pe străzi nici nu mai vorbesc. Cred că pe de o parte criteriile de acordare a autorizațiilor ar trebui înăsprite, iar pe de altă parte, ar trebui să existe controale periodice pentru a verifica efectiv situația din teren.

În ceea ce privește infrastructura de colectare, știm prea bine că autoritățile aveau obligația de a crea un punct de colectare a DEEE la fiecare 50.000 de locuitori, lucru care nu s-a întâmplat, și la fel știm că deși retailerii au obligații cu privire la colectarea gratuită 1:1 de la clienți, în practică acest lucru nu se întâmplă întotdeauna cu mare ușurință. Este evident că avem nevoie de o extindere a infrastructurii de colectare la nivel național și cred că o parte din soluție se află la nivel de UAT-uri și ADI-uri. În același timp, Environ face demersuri serioase în dotarea cu recipiente de colectare în punctele de vânzare, depozitele, sediile tuturor clienților, dar și a altor parteneri contractuali.

Nu în ultimul rând, rămân la părerea că dincolo de soluția practică, una dintre marile probleme cu care ne confruntăm este mentalitatea. Spre exemplu, când nu aveam infrastructura de colectare selectivă în apropierea locuinței, mergem de 2-3 ori pe săptămână cu deșeurile la centrele Sigurec din parcarea centrelor comerciale. Știu așadar din propria experiență că dacă există conștientizare și voință, se pot găsi soluții, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna facile și de proximitate.

Revista Ecologic: Credeţi că producătorii înţeleg obligaţiile care le revin în ceea ce priveşte gestionarea DEEE?

Răzvan Ziemba: Cu siguranță  există diferențe de la o companie la alta în ceea ce privește înțelegerea modului în care producătorii se achită de obligațiile de mediu. Opinia mea este că, din perspectivă legală, atâta timp cât există soluții oferite de organizațiile de transfer responsabilitate, producătorii nu vor încerca să înțeleagă niciodată pe deplin aceste obligații, cu atât mai mult cu cât și responsabilitatea financiară se transferă tot către organizațiile colective. Înțelegerea acestor obligații privind gestionarea DEEE nu are neapărat legătură cu obiectul lor principal de activitate și în plus presupune resurse de timp și financiare pe care nu sunt dispuse să le aloce.

O să mai dureze ani, poate zeci de ani până când companiile vor fi cu adevărat preocupate de deșeuri și mediu. Trebuie să ajungem la un turning point mai grav, fie prin epuizarea unei resurse, fie prin efectele dramatice ale schimbărilor climatice ca să conștientizăm impactul pe care activitatea noastră îl produce și să vrem să facem ceva în acest sens. Până atunci, ne rezumăm să delegăm găsirea de soluții către generațiile viitoare.

Revista Ecologic: Există o piaţă neagră a deşeurilor? Dacă da, atunci care sunt cauzele ce stau la baza existenţei acestei pieţe şi cât de uşor credeţi că un OTR (sau un producător) poate cădea într-o capcană? Care sunt diferenţele principale dintre domeniul deşeurilor şi alte domenii economice?

Răzvan Ziemba: Legislația actuală a permis transformarea deșeurilor într-o marfă liber tranzacționabilă. Atâta timp cât poți să vinzi ceva ce în mod normal ai arunca la gunoi, de ce nu ai face-o? Tu sau altcineva care accesează deșeurile tale. Fierul vechi se tranzacționează. Este suficient să mergi pe același drum la momente diferite de timp și poți sesiza evoluția prețului în curțile care adună fier vechi. Este o bursă informală de fier vechi.

Obligația noastră ca OTR este să verificăm companiile cu care lucrăm, să verificăm actele de proveniență, de transport și de tratare. De asemenea, verificăm prin sondaj cantitățile la descărcare și tratare și verificăm prin sondaj chiar și generatorii. Din păcate, nu putem face verificări pe tot lanțul. Cred că în această zonă ar trebui să fie mult mai active organismele de control și supraveghere ale statului.

În același timp, felul în care suntem penalizați pentru neîndeplinirea țintei este o problemă în sine. Toate studiile făcute în ultimii ani au reliefat că în România nu sunt suficiente deșeuri pentru îndeplinirea unei ținte de 65%, iar țara noastră nu este o excepție în la nivel european pentru că sunt foarte puține state membre care ajung să realizeze acest target. Așadar, o țintă care nu este coroborată cu realitatea din teren poate produce și astfel de efecte negative precum încurajarea unei piețe negre. Eu nu spun că le produce. Spun că este o posibilitate.

Este același mecanism al cererii și ofertei care are ca efect o piață neagră. Deși aparent domeniul este suprareglementat, în sensul în care toți operatorii au nevoie de autorizații specifice reînnoite la intervale de timp relativ scurte, o întrebare poate fi: în ce măsură un sistem de autorizare este suficient de bun dacă permite astfel de comportamente.

Revista Ecologic: Din punct de vedere legislativ credeţi că acest domeniu este suficient de bine reglementat? Care sunt problemele cele mai mari?

Răzvan Ziemba: Din punctul meu de vedere, cele mai mari probleme sunt:

• necorelarea țintei cu cantitățile de deșeuri din teren și existența unei penalități prea mari;
• faptul că este permisă vânzarea deșeurilor;
• lipsa țintei de colectare în primul an de activitate pentru asociațiile nou înființate și faptul că ținta lor este progresiv crescătoare în următorii trei ani până la 100%;
• lipsa verificărilor temeinice la agenții economici: se pun pe piață foarte ușor mărfuri aduse din afara României fără plata taxei de gestionare a DEEE.

Revista Ecologic: Aţi fost recent ţinta unui atac de presă. De ce credeţi că s-a întâmplat acest lucru şi cum comentaţi acuzaţiile ce vi se aduc?

Răzvan Ziemba: Cu tot respectul pentru tine ca jurnalist: noi nu mai putem vorbi de ceva timp de jurnalism și de presă. Vorbim despre căutarea senzaționalului în orice ar putea să genereze trafic. Ce verificare a informațiilor din trei surse sau măcar o verificare/căutare? Ori un drept autentic la replică? Nu există așa ceva. Am răspuns unei doamne jurnaliste la telefon și ceea ce a scris nu a avut nicio legătură cu ceea ce am declarat. Despre ce vorbim? Trăim într-o lume în care oricine poate să spună orice despre oricine.

În lumea aceasta a deșeurilor sunt mereu scandaluri. Există o percepție proastă la nivel general că în domeniul acesta se fac foarte mulți bani. Eu personal însă am o altă experiență. Bugetul anual al Asociației Environ este realizat la limită cât să acomodeze obligațiile și costurile de operare. Dacă ne propunem un buget mai mare, trebuie să creștem tarifele de gestionare și nu mai suntem în piață. Oricum, fiind organizație non-profit, în cazul în care există un excendent financiar, acesta se provizionează pentru anii următori. În cei 3 ani de când eu am preluat Environ, nu am înregistrat excedent și nu spun acest lucru cu mândrie. Asta este realitatea. Execuția bugetară a fost pe minus și am cheltuit din rezervele de anii trecuți. În orice moment, orice persoană interesată poate verifica câți bani facem. Economic vorbind, și asta e valabil în orice industrie, cei care sunt la mijloc, fac cei mai puțini bani. Cei care fac bani sunt cei de la capetele lanțului: generatorii și colectorii și cei care tratează. Sesizezi frustrarea mea aici din cauza percepției cu care ne luptăm potrivit căreia ,,OTR-urile fac o groază de bani.

Nu-l cunosc pe cel care a împrăștiat mizeriile despre mine și până în acest moment, nu am înțeles ce vrea de la mine sau de la organizație. Este de ajuns să te uiți la pagina lui de Facebook ca să îți faci o imagine. Eu am 31 de ani de business în România și am construit câteva chestii, inclusiv la Environ. De când am preluat jobul de președinte, am crescut considerabil cantitățile de deșeuri colectate și ne-am atins țintele în fiecare an. Hai să vedem ce a făcut omul ăsta care vorbește așa despre mine?

Am alocat deja prea mult timp și energie acestui subiect. Am făcut toate plângerile care trebuiau făcute atât în nume personal, cât și în numele Asociației și aștept ca justiția să își facă datoria.  Din păcate, atâta timp cât legislația permite oricui să scrie orice, mulți nevinovați vor avea de suferit. Eu știu că nu am făcut faptele de care sunt acuzat și voi merge până unde va fi nevoie să dovedesc acest lucru.

Răzvan Ziemba – interviu pentru Revista Ecologic, octombrie 2021