- 11 ianuarie, 2021
- Posted by: matei
- Category: Știri
La finalul unui an aparte care a adus în atenția publicului consecințele limitării activității umane asupra mediului, Asociația Environ în parteneriat cu Eco Synergy și Stratos, lansează o provocare pentru 2021: ,,Sustenabil zi de zi”, un ghid cu sfaturi practice pentru un stil de viață ecofriendly.
Proiectul ,,Sustenabil zi de zi” se adresează tuturor celor care sunt interesați de un stil de viață sănătos și cu o amprentă mai mică asupra mediului înconjurător. Departe de a fi o enciclopedie exhaustivă despre sustenabilitate, acest ghid este mai degrabă o culegere de informații care își propune să îi ajute pe cititori să înțeleagă câteva principii de bază ale unui stil de viață cu impact minim asupra mediului.
Ghidul abordează 24 dintre cele mai frecvente activități zilnice din viața unui om, propunând alternative mai puțin dăunătoare mediului pentru gesturi precum alegerea sau renovarea locuinței, deplasări, organizarea unei petreceri, cumpărarea și prepararea mâncării sau educarea celor mici.
,,Sustenabilitatea a devenit un termen în trend folosit tot mai mult atât în mediul de afaceri, cât și în discuțiile între prieteni, însă puțini sunt cei care știu de fapt ce înseamnă să fii sustenabil. Studiile arată că oamenii își doresc să trăiască într-un mediu sănătos și curat, dar nu știu care sunt soluțiile pe care le au pentru a contribui la acest lucru. Noi ne-am propus ca prin acest proiect să arătăm că sustenabilitatea este un stil de viață care se construiește în fiecare zi prin alegerile conștiente pe care le facem și poate fi la îndemâna fiecăruia, dacă există interes și informare”, a declarat Roxana Puia, director marketing Environ.
Un stil de viață sustenabil înseamnă să consumi mai puține resurse, prețuind calitatea și nu cantitatea. Înseamnă respect pentru oameni, pentru mediul înconjurător și respect pentru tine. Înseamnă să faci alegeri responsabile, conștiente. E important să reținem că alegerile noastre zilnice, conștiente multiplicate la scară largă, în fiecare zi, pot avea un impact pozitiv uriaș.
“Acest ghid de sustenabilitate ar trebui sa devină un ghid de bune maniere în ceea ce privește comportamentul responsabil al fiecăruia dintre noi. Multe schimbări majore au plecat de la idei și gesturi mici, iar responsabilitatea față de mediu este o schimbare majoră care trebuie să se întâmple în societatea noastră.
Sustenabilitatea nu este ceva abstract și nici nu trebuie să fie numai un atribut al companiilor, modelelor economice sau al instituțiilor; sustenabilitatea trebuie să devină o latură umană, o calitate precum empatia, responsabilitatea, grija. Nu în ultimul rând, sustenabilitatea începe de la fiecare dintre noi!”, a declarat Luminița Roșca, director general Eco Synergy.
Drumul către sustenabilitate începe acum și nu se oprește niciodată! Ghidul este disponibil online pe www.sustenabilzidezi.ro și începând cu 2021 se va regăsi și în librării.
Sustenabil zi de zi este un proiect al Asociației Environ, Eco Synergy și Stratos.
Despre organizatori
Asociația ENVIRON este o organizație colectivă, nonguvernamentală și non-profit, de preluare a responsabilităților legale ale producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice cu scopul de a facilita colectarea, tratarea, reciclarea și eliminarea nepoluantă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
ECO SYNERGY este o organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorilor în domeniul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, cu acoperire națională. Preluarea responsabilităților de mediu reprezintă pentru ECO SYNERGY nu doar conformarea cu legislația specifică, ci și un pas important în educarea societății și protejarea mediului și o componentă importantă în contextul modelului de economie circulară către care ne dorim să ne îndreptăm ca și societate.
STRATOS este o companie ce oferă consultanță în domeniul protecției mediului și servicii de mediu pe întreg teritoriul României pentru peste 1000 de clienți printr-o echipă experimentată de specialiști de mediu. Prin serviciile de mediu oferite, STRATOS asigură partenerilor săi respectarea obligațiilor ce le revin conform legislației de mediu și, în același timp, crește responsabilitatea față de mediu, astfel încât să asigure o economie și o societate sustenabilă.