Modificările din piața deșeurilor electrice, apariția a tot mai multe organizații de colectare, precum și comportamentul de consum al românilor vor face ca 2021 să fie un an de cotitură în acest domeniu, mai ales din perspectiva obligațiilor de colectare. Răzvan Ziemba, președintele Asociației Environ, ne-a povestit cum vede evoluția în acest sector, „pomul lăudat al DEEE-urilor” după cum l-a numit.

Cum s-a schimbat comportamentul românilor privind reciclarea în acest an pandemic, marcat de insecurități financiare?

Petrecând mai mult timp acasă, românii au investit în echipamente noi necesare fie desfășurării activități profesionale, fie pentru petrecerea timpului liber. Au renunțat la produse defecte sau vechi, fie și pentru a elibera spațiul pe care acestea îl ocupau. În primăvară noi am organizat o campanie de CSR în cadrul căreia pentru fiecare kg de DEEE colectat am donat 1 leu către Salvați Copiii și am fost plăcut surprinși de numărul mare de solicitări. La finalul proiectului, am transformat deșeurile electrice în echipamente în valoare de 10.000 de euro care au fost donate Spitalului Județean de la Piatra Neamț. Iată deci că poate unul dintre efectele benefice ale pandemiei a fost și sensibilizarea oamenilor la cauzele de mediu.

Care considerați că au fost principalele modificări în domeniul deșeurilor electrice în acest an?

Cred că cea mai ciudată modificare în domeniul deșeurilor electrice este creșterea numărului de organizații de transfer responsabilitate ale producătorilor în 2020. În acest moment sunt listate 17 organizații colective ale producătorilor de echipamente electrice și electronice: 11 organizații licențiate și 6 în procedură de licențiere sau relicențiere.

Aspectul cel mai interesant îl reprezintă înființarea a opt organizații noi doar în ultimul an, adică aproape dublarea numărului de OTR-uri care au avut o istorie relevantă în domeniu de la transpunerea Directivei în legislația națională și până la finalul anului 2019. Trebuie menționat că majoritatea organizațiilor colective funcționează ca asociații non-profit, deci cel puțin teoretic nu au un interes financiar, obiectivul lor unic fiind îndeplinirea obligațiilor de colectare și, prin extensie, îndeplinirea obligațiilor de mediu ale României asumate în fața Uniunii Europene. Departe de a fi încă un specialist în domeniul deșeurilor electrice, consider că am totuși o experiență relevantă de antreprenor, de om de business, consultant și CEO care mă face să îmi pun câteva semne de întrebare serioase cu privire la activitatea din ultimele șase luni de pe această piață.

Spuneți așadar că numărul organizațiilor licențiate în acest domeniu a crescut în 2020 – 8 noi astfel de companii. Care credeți că sunt factorii pentru creșterea numărului, cum explicați?

În primul rând, se cuvine următoarea precizare ca sa înțelegeți mai bine contextul: piața deșeurilor de echipamente electrice și electronice poate fi măsurată prin trei indicatori: numărul producătorilor, respectiv al companiilor care pun pe piață produse electronice, veniturile organizațiilor colective din acest domeniu și nu în ultimul rând, obligațiile de colectare și reciclare. Potrivit celor mai recente informații publicate de organizațiile licențiate, numărul producătorilor înregistrați este de circa 2428.

Din perspectivă financiară, suma veniturilor totale ale OTR-urilor în 2019 a fost de aproape 40 milioane de euro, cu mențiunea că o parte din venituri sunt reprezentate de provizioane ceea ce înseamnă că în realitate, suma este mai mică. În ceea ce privește obligațiile de colectare cumulate ale organizațiilor colective, conform datelor publicate de Administrația Fondului pentru Mediu, în 2019 obiectivul minim de colectare a fost de 104.000 tone DEEE raportat la cantitățile puse pe piață în perioada 2016 – 2018, respectiv 700.000 tone.

Revenind la anul 2019, situația pe scurt este următoarea: 9 organizații colective cu o cifră de afaceri de maxim 40 milioane de euro au preluat obligația îndeplinirii țintei de 104.000 tone de la 2428 de producători și au realizat prin eforturi deosebite colectarea unui volum record de circa 90.000 tone, adică aproximativ 85% din țintă. De menționat că două dintre aceste OTR-uri sunt în primul an de activitate și nu există informații cu privire la gradul de îndeplinire al obiectivelor de colectare.

Prin comparație, în domeniul deșeurilor de ambalaje activează 13 organizații a căror cifră de afaceri cumulată în 2019 a fost de 164 milioane de euro. Cel mai mare actor din piața deșeurilor de ambalaje are o cifră de afaceri egală cu 75% din toată piața deșeurilor electronice, iar în total, această piață este de patru ori mai mare decât cea a DEEE-urilor. Luând în considerare toate elementele descrise care redau situația din sectorul deșeurilor din România, chiar în contextul unei piețe libere și a unui cadru legal permisiv, infuzia de noi organizații colective în domeniul deșeurilor electrice într-un interval de timp atât de scurt ridică multe semne de întrebare.

Oamenii trebuie să înțeleagă că ceea ce s-a stricat, obiectele pe care nu le mai folosesc, merită să primească o a doua șansă și să ajungă în fabricile de reciclare.

De ce considerați că numărul în creștere al organizațiilor de transfer responsabilitate ridică semne de întrebare? Cum vedeți viitorul acestei piețe?

În viziunea mea, viitorul acestui sector de activitate și implicit al organizațiilor care activează în el nu este neapărat unul optimist care să încurajeze un grad atât de ridicat al competiției. Din cauza crizei COVID-19, în acest moment este greu de anticipat impactul pe termen mediu asupra vânzărilor. Deși este posibil ca volumul de echipamente puse pe piață să crească, greutatea acestor produse este în scădere. De asemenea, ne putem aștepta ca în viitorul nu foarte îndepărtat, conceptul de economie circulară să fie implementat, iar durata de utilizare a produselor electronice să crească și implicit să conducă la o scădere a vânzărilor de echipamente noi, precum și la generarea unei cantități mai mici de deșeuri. Acest lucru va impacta în mod direct și piața financiară care va fi probabil limitată din perspectiva creșterii.

Din punct de vedere al dinamicii numărului de producători, deși este posibil să apară jucători noi, numărul acestora poate fi ponderat cu numărul celor care părăsesc piața din diferite motive. De asemenea, este puțin probabil ca producătorii noi să pună în vânzare cantități semnificative de echipamente în condițiile în care marii producători de electro sunt deja prezenți pe piață de ani buni.

Din perspectiva obligațiilor de colectare, în 2021 ținta României (și implicit a organizațiilor colective) va crește de la 45% la 65% ceea ce va amplifica criza lipsei de deșeuri din piață. Luând în considerare un scenariu optimist de creștere a cantităților puse pe piață în 2019 și 2020 cu 10%, ținta pentru anul 2021 va fi de 187.000 tone, adică cu 60% mai mult față de ținta din 2020 de circa 120.000 tone. De precizat că istoric vorbind, România nu și-a îndeplinit niciodată obligațiile de colectare, iar statele europene, cu tradiție în reciclare și nivel de trai ridicat, întâmpină mari dificultăți în atingerea obiectivelor.

De la 1 ianuarie 2021 se va aplica penalitatea de 4 lei/kg pentru diferența dintre cantitatea colectată și obligația de colectare ceea ce înseamnă un risc financiar foarte mare pentru organizațiile producătorilor. În ipoteza în care volumul de deșeuri disponibil în 2021 va fi similar celui din acest an, 100.000 tone față de o țintă 187.000 tone înseamnă un grad de colectare de sub 50%. În bani, valoarea totală cumulată a penalităților poate fi de circa 70 milioane de euro. În acest context, modalitatea de calcul a timbrului verde se va modifica în sensul creșterii valorii acestuia astfel încât organizațiile să poată suporta plata penalităților.

De ce nu și-a îndeplinit România niciodată obligațiile de colectare?

În primul rând este vorba despre o lipsă a deșeurilor în piață. Sunt puține statele europene care au reușit să atingă obiectivele de colectare în ceea ce privește deșeurile electrice ceea ce arată clar că țintele sunt prea ambițioase raportat la situația din piață. În plus, în România, durata de viață a echipamentelor este mult mai mare decât în alte state, românii se despart cu greutate de produsele vechi chiar dacă nu le mai folosesc. Și dincolo de aceste trăsături naționale, avem de-a face și cu o lipsă a punctelor municipale de colectare, cu o infrastructură de colectare mai degrabă absentă.

Din aceste considerente și luând în considerare creșterea țintei la 65%, cred că anul 2021 va fi probabil un an de cotitură pentru marii actori din piață. Volumul de deșeuri disponibile spre colectare este sensibil mai mic decât obligațiile cumulate ale organizațiilor colective actuale. Totodată neîndeplinirea succesivă a țintei pentru o perioadă de doi ani determină ridicarea licenței de operare a organizației colective. Coroborat cu imposibilitatea de a achita nota de plată către AFM și lacunele legislative care nu reglementează clar modul de calcul al țintelor pentru organizațiile noi și nici condițiile migrării producătorilor între organizații, aceste elemente alcătuiesc un cadrul favorabil sucombării pentru OTR-urile cu tradiție.

În tot acest context, nu reușesc să înțeleg care este valoarea adăugată pe care noile organizațiile licențiate în 2020 (sau în proces de licențiere) o vor aduce producătorilor și cum vor contribui efectiv la îmbunătățirea performanțelor de mediu ale României. Deși este posibil să existe un număr relativ scăzut de producători neînregistrați, cea mai mare parte a pieței este deja arondată organizațiilor colective vechi astfel că actorii noi vor trebui să îi acceseze pe aceștia. Cum și cu ce urmări rămâne de văzut. Anticipăm însă o bătălie pe marii producători care se va duce, cum altfel, pe tărâmul tarifelor. Valoarea actuală a timbrului verde este calculată raportată la o obligație de colectare de 45%. Un raționament simplu arată că pentru o creștere de 50% a țintei ar trebui să aibă loc și o creștere procentuală egală a valorii timbrului verde. Pentru un OTR nou însă, în condițiile în care obligațiile de colectare se pot calcula integral abia în al patrulea an de funcționare, va fi ușor să atragă producătorii prin practicarea unui cost de timbru verde mai mic, dar care nu poate fi sustenabil pe termen lung. Chiar și în aceste condiții, poate fi un beneficiu suficient pentru producătorii care se uită în primul rând la costuri, mai ales în vremuri de criză.

În același timp, implicarea organizațiilor noi în activitatea de colectare a deșeuri înseamnă că va crește cererea către colectorii din piață care vor specula momentul ducând la o creștere a costului deșeurilor, și implicit, o creștere a valorii timbrului verde. Nu în ultimul rând, un scenariu oportunist dar foarte plauzibil, este acela că noile organizații vor aștepta să preia ușor și fără obligații clienții organizațiilor vechi care vor intra în colaps sub presiunea țintelor de colectare mari, a penalităților, precum și amenințarea pierderii licenței și clienților ca urmare a creșterii tarifelor.

Din păcate, cred că ne aflăm într-o situație în care competiția exagerată nu este benefică nimănui, și cu atât mai puțin clienților, atât producători, cât și consumatori finali.

În orice scenariu, timbrul verde va crește și acest lucru se va resimți direct în buzunarul consumatorilor. Nu cred că cele 8 noi organizații înființate vor putea determina o creștere a pieței per ansamblu, ci mai degrabă o luptă acerbă pe producătorii deja existenți (deci aceiași bani) și pe deșeurile oricum insuficiente. Din păcate, este exact genul de competiție care nu va ajuta România sa își îndeplinească obligațiile asumate în calitate de stat membru în viitorul apropiat.

Tot ceea ce am declarat este valabil în actualul context legislativ care însă se poate schimba oricând. De asemenea, reprezintă viziunea unui om de business care încearcă să înțeleagă raționamentul de a investi timp, bani și efort în deschiderea unei organizații noi în condițiile descrise amplu în rândurile de mai sus. Întrebarea mea pare justificată: care este valoarea adăugată și care este motivația pentru a intra pe o piață atât de aglomerată și deloc ofertantă? Nu cumva este vorba despre pomul lăudat al DEEE-urilor?

În cazul Environ, cum se situează acest raport? La finalul anului cât veți fi colectat în total față de ținta propusă?

Din fericire, suntem încrezători că vom reuși îndeplinirea obiectivelor pentru al doilea an consecutiv. Ca parte a strategiei de dezvoltare, am crescut numărul partenerilor operatori de colectare, principalul canal de acces la deșeuri și credem că cel mai probabil vom încheia anul 2020 cu circa 25.000 tone DEEE colectate, respectiv vom atinge ținta de 45%.

Ce soluții vedeți posibile pentru atingerea țintelor naționale în viitor? Mai multe campanii de buyback, campanii de educare și conștientizare de înlocuire a electrocasnicelor?

Nu cred neapărat că pe termen lung campaniile de buy back sunt cea mai bună soluție. Sigur, au un impact de moment, însă direcția în care trebuie să mergem este aceea a unei culturi a reciclării, în care oamenii să înțeleagă că ceea ce s-a stricat, obiectele pe care nu le mai folosesc etc. merită să primească o a doua șansă și să ajungă în fabricile de reciclare. În primul rând pentru a evita impactul negativ asupra mediului (atunci când sunt aruncate la întâmplare) și în al doilea rând, pentru a putea recupera și refolosi materiile prime secundare.

Așadar noi credem cu tărie în puterea campaniilor de informare, de conștientizare, de educație ecologică și de aceea unul dintre proiectele în care am investit constant în ultimii 10 ani, este programul Baterel, dedicat în primul rând elevilor și profesorilor. Nu în ultimul rând, dezvoltarea punctelor municipale de colectare pentru că după informare, trebuie să oferim și soluții accesibile. Environ are în acest moment o rețea de circa 3700 puncte de colectare naționale, organizate în mare parte cu sprijinul retailerilor și care pot fi accesate pe aplicația Unde Reciclăm.

Sursa: Retail.ro