Rezultate și concluzii după un an de la lansarea „România Reciclează”


100.000 kg de deșeuri electrice și baterii au fost colectate din 62 de localități din țara noastră, în mai puțin de 3 luni în cadrul celei de-a treia ediții a programului „România Reciclează”, organizat de Asociația Environ și Asociația SNRB, în parteneriat cu autoritățile locale. Rezultatele sunt direct proporționale cu gradul de implicare, iar cele peste 100 de tone, s-ar putea dubla sau tripla cu ușurință dacă și alte localități ar răspunde pozitiv acestei inițiative.

În cea de-a treia ediție, desfășurată în perioada 15 aprilie – 30 iunie 2019, au fost colectate 100.000 kg de echipamente electrice vechi. Dintre deșeurile care au luat drumul reciclării, cele mai numeroase au fost televizoarele, monitoarele și unitățile PC și frigiderele.
Printre localitățile din care s-au colectat cantități record de DEEE-uri sunt fruntașe orașe precum Buzău, Caracal, Videle, dar și localități mai mici precum Lupeni sau Berceni (Prahova). Încurajați de sloganul „DEEEgeaba păstrezi deșeurile de echipamente electrice și electronice. Reciclează-le și câștigi premii pe loc”, peste 2000 de români susținuți de autoritățile locale din 62 de localități, au predat vechile aparate electrice.

Lansată în iunie 2018, campania „România Reciclează” a devenit în mai puțin de un an un program național funcțional de colectare, în care mii de români au predat spre reciclare aparatura electrică veche și bateriile uzate. În total, în cele 3 ediții derulate au avut loc 162 de acțiuni de colectare, în urma cărora 250 de tone de aparatură electrică și baterii au fost trimise spre reciclare.

În derularea programelor de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) de la populație, autoritățile locale joacă un rol critic – de acestea depinde cum și unde vor sfârși aparatele electrice vechi dintr-o localitate. Aruncate la întâmplare, la groapa de gunoi, DEEE-urile și bateriile uzate afectează nu doar mediul înconjurător, ci și sănătatea umană din cauza substanțelor toxice și conținutului ridicat de metale grele.
Conform OUG nr.5/2015 și a Legii 211/2011 republicată, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite din gospodării prin centre fixe sau mobile și organizând campanii de colectare a DEEE-urilor cel puțin o dată la trei luni.

„De la o ediție la alta <<România Reciclează>> și-a confirmat statutul de mișcare națională, atât în privința numărului de localități implicate, cât și din punct de vedere al cantităților colectate. Sunt orașe în care am revenit pentru a doua sau a treia oară în ultimul an, pentru că localnicii și autoritățile ne-au solicitat prezența, reușind să convingă și alți concetățeni să se implice în reciclare. Mobilizarea acestor oameni reprezintă o dovadă clară că timpul, comunicarea și sprijinul autoritățlior sunt factori esențiali în cultivarea obiceiului reciclării.

Să nu uităm însă că un sistem de management al deșeurilor performant este dependent de implicarea autorităților publice locale, motiv pentru care reiterăm primăriilor invitația de a se alătura demersurilor noastre de a face România mai curată” – a declarat Roxana Puia, Director Marketing Asociația Environ.

Autoritățile publice care doresc să se implice, pot transmite solicitarea pe adresa office@environ.ro sau direct prin telefon la numărul 031.827.0000.

În programul „Romania Recicleaza” pot participa municipii, orase, localitati mari si mici, iar colectarea DEEE-urilor se realizeaza in baza unui protocol de colaborare.

Campania se adresează locuitorilor, persoane fizice din localitățile participante, instituind un mecanism de premiere pe loc a participanților care predau aparatura veche sau defectă la punctele de colectare. Pentru echipamentele de mari dimensiuni, cetățenii pot solicita ridicarea de la domiciliu în baza unei programări realizate prin Call Center la 031.827.0000 sau e-mail pe adresa logistica@environ.ro

Programarile pentru editia a 4-a (septembrie 2019) se pot face pe adresa office@environ.ro sau direct prin telefon la numarul 031.827.0000

Rețeaua națională de puncte de colectare Environ vă oferă posibilitatea de a elimina în mod corect și responsabil deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)

app-store
google-play