Revista Ecologic: În contextul în care domeniul deșeurilor din România se confruntă cu tot mai multe probleme, iar modificările legislative generează blocaje, mulți actori declară că țintele de colectare nu vor putea fi atinse în 2019. Cum stau lucrurile în ceea ce privește deșeurile de echipamentele electrice și electronice?

Răzvan Ziemba, președinte Environ: Cred că înainte de a da un verdict clar cu privire la (im)posibilitatea de îndeplinire a țintelor pe DEEE, ar trebui să discutăm despre cantitățile disponibile spre colectare. În acest moment, nu există studii oficiale care să evalueze situația reală a deșeurilor disponibile în piață. Din punctul meu de vedere, Ministerul Mediului ar trebui să coordoneze realizarea unui studiu amplu, care să ia în considerare printre altele comportamentul de consum al românilor, nivelul de dotare al gospodăriilor cu aparatură electronică, durata reală de viață a echipamentelor și modul în care acestea sunt debarasate la finalul ciclului de viață (groapa de gunoi, în natură, la centrele de colectare fier vechi etc). Numai după analiza rezultatelor unei astfel de cercetări, vom putea spune dacă țintele de 45% și în curând 65% sunt rezonabile și pot fi atinse. În absența unor astfel de statistici, va exista doar un meci între autorități și OTR-uri legat de disponibilitatea reală a deșeurilor.

Nu cred că ar trebui să pierdem din vedere că scopul legislației este să creeze un cadru pentru colectare și atingerea obiectivelor naționale, și nu acela de a transforma deșeurile în produse vandabile.

R.E.: La întrebarea de ce este nevoie pentru îmbunătățirea sistemului de management al deșeurilor, răspunsul universal începe cu legislația. Ce părere aveți despre acest capitol?
R.Z.: Aici este mult de discutat, fără doar și poate. În opinia mea, atât organizațiile de transfer responsabilitate, cât și producătorii ar trebui să fie parte din procesul de reglementare legală a domeniului și consultați încă din primele faze. Cred că este un decalaj în ambele sensuri, de înțelegere a pieței între autorități și ceilalți actori, un decalaj care nu se poate micșora decât în urma unui dialog. Este posibil ca nici agenții economici să nu înțeleagă în totalitate prioritățile pe care ministerul le urmărește în formularea actelor normative, așa cum nici ministerul nu poate înțelege cum funcționează piața în ansamblul ei și în condiționările reale.

În acest moment, în domeniul DEEE-urilor, avem o legislație care pedepsește aceeași faptă, respectiv neîndeplinirea țintelor prin trei măsuri administrative: anularea licenței, amendă contravențională și contribuția la Fondul pentru Mediu, respectiv acea penalitate de 4 lei/kg. Coroborat cu faptul că nimeni nu poate demonstra cu argumente clare existența sau lipsa cantităților suficiente de deșeuri din piață, se generează o presiune nejustificată la nivelul OTR-urilor care ajung să liciteze pentru deșeurile existente în loc să se concentreze pe creșterea cantităților colectate.
În ceea ce privește responsabilitatea producătorilor, legislația ar putea impune câteva obligații mai clare. Aceștia își transferă obligațiile către organizațiile colective și mai apoi ignoră subiectul. De pildă, sunt situații în care o companie plătește timbrul verde către un OTR și apoi vinde deșeurile colectate către un alt OTR care îi oferă prețuri mai mari. Nu cred că ar trebui să pierdem din vedere că scopul legislației este să creeze un cadru pentru colectare și atingerea obiectivelor naționale, și nu acela de a transforma deșeurile în produse vandabile.

Ca și popor, din păcate, nu suntem încă la nivelul la care să interpretăm reciclarea ca o obligație socială și să înțelegem că ține de noi cum vom lăsa planeta generațiilor care urmează.

R.E.: Una dintre principalele probleme semnalate deopotrivă de cetățeni și industrie o reprezintă lipsa infrastructurii municipale de colectare.
R.Z.: Nu sunt foarte multe de spus pe acest subiect. Este primul lucru care ar fi trebuit realizat pentru a pune la punct un proces eficient de colectare și reprezintă o obligație a autorităților încă din 2005. Atâta timp cât consumatorii nu vor avea la dispoziție locuri special amenajate sau modalități accesibile prin care să se debaraseze de echipamentele ieșite din uz, nu o vor face sau o vor face însă contra unor sume de bani sau a altor forme de incentivare care să le răsplătească efortul. Ca și popor, din păcate, nu suntem încă la nivelul la care să interpretăm reciclarea ca o obligație socială și să înțelegem că ține de noi cum vom lăsa planeta generațiilor care urmează.

R.E.: Asociația Environ a derulat zeci de campanii de conștientizare în cei 12 ani de activitate. Se văd rezultatele acestor acțiuni?
R.Z.: Din punctul meu de vedere, educația se face și prin impuneri, nu doar prin informare și recompensare. Cât timp consumatorul nu va fi penalizat pentru că depozitează echipamentul vechi la groapa de gunoi, îl vinde la centrele de colectare fier vechi sau, cel mai rău scenariu, îl aruncă în natură, interesul lui pentru această obligație va fi limitat. Sigur, aceste impuneri ar trebui introduse după crearea unei infrastructuri funcționale de colectare care va presupune și verificarea și după caz, penalizarea retailerilor care nu își îndeplinesc obligația de a crea un spațiu dedicat pentru colectarea la cerere a aparatelor vechi. Environ are în acest moment o rețea de circa 3000 de puncte naționale de colectare, majoritatea organizate în sistemul de retail, puncte care pot fi identificate accesând aplicația ,,Unde Reciclăm”.

Competiția dintre OTR-uri corelată cu lipsa deșeurilor din piață a favorizat apariția unor ,,comercianți de deșeuri”. O parte dintre cei care generează deșeuri electrice le-au transformat în surse de venit, poate chiar profit

Un alt aspect referitor la impactul acțiunilor de educație ecologică, este cel legat de lipsa unui dialog între organizațiile colective de pe piață. Domeniul DEEE-urilor în loc să fie unul colaborativ, este unul extrem de competitiv, omițând de multe ori că scopul comun este să ținem sub control efectele pe care aceste deșeuri le au asupra mediului. Cu bani puși în comun de toate organizațiile de transfer responsabilitate și cu programe centralizate de marketing s-ar fi putut realiza mult mai mult și mai bine.

Realitatea din piață este însă că adesea se licitează prețul la cantitățile de deșeuri și se vânează clienții celorlalți. Competiția dintre OTR-uri corelată cu lipsa deșeurilor din piață a favorizat apariția unor ,,comercianți de deșeuri”. O parte dintre cei care generează deșeuri electrice le-au transformat în surse de venit, poate chiar profit. Ceea ce pentru consumatorul final ar fi trebuit să fie o obligație și o responsabilitate socială, s-a transformat în generator de bani. Impactul a fost în colectarea aceleiași cantități la un preț mai mare, în loc de cantități mai multe cu același preț. Din păcate, efectul pe termen lung va fi creșterea timbrului verde care se va resimți tot la nivelul consumatorilor.

R.E.: Ministerul Mediului a lansat luna trecută a doua ediție a programului Rabla pentru electrocasnice. Ce impact are această inițiativă pe piața DEEE-urilor?
R.Z.: Pe lângă efectul aparent benefic de a atrage cantități de deșeuri de pe piață și de reducere a poluării generate de aparatele vechi, acest program are însă și câteva minusuri. Primul aspect este legat de eficiența economică a unui astfel de sistem care răsplătește colectarea unui kilogram de deșeuri cu până la 10 lei, pe o piață pe care prețul normal este de maxim 1 leu. Efectul secundar îl reprezintă întărirea percepției consumatorului cu privire la valoarea pe care o au produsele vechi și atâta timp cât oamenii vor continua să primească astfel de bonificații pentru niște deșeuri pe care altminteri le-ar arunca, nu vor mai renunța la ele în mod gratuit. Pentru organizațiile de transfer responsabilitate, a plăti un asemenea nivel de prețuri nu este sustenabil sau ar duce la creșterea valorii timbrului verde de 10 ori. Nu în ultimul rând, fondurile alocate din bugetul ministerului vor ajunge ca destinație finală la producătorii de echipamente electronice și electrocasnice care sunt majoritar companii din afara României, astfel că eu consider că programul stimulează mai degrabă consumul decât producția națională.

R.E.: Ați adus în discuție timbrul verde. Cum afectează condițiile de piață valoarea acestuia?
R.Z.: Sunt o serie de elemente care trebuiesc luate în considerare în calculul timbrului verde, iar multe dintre ele sunt necunoscute în condițiile de piață fluctuante. De exemplu, nu există o corelare între mixul de produse pus pe piață și cel colectat. Nicio organizație nu poate prevedea ce fel de produse urmează să colecteze în următoarea perioadă. Totodată, experiența ultimilor ani a arătat că tarifele de colectare și tratare se pot chiar și dubla într-un interval de doar un an. La o marjă atât de mare, nu se pot face niște scenarii rezonabile care să ducă la un preț real al timbrului verde.

Pe de altă parte, timbrul verde se stabilește per bucată, în timp ce tarifele de colectare și tratare se calculează pe kilogram și este cu atât mai greu să stabilești o corespondență între cele două cu cât nu se cunoaște mixul de produse colectat. Nu în ultimul rând, timbrul verde este exprimat în lei, iar o parte din tarifele de tratare sunt calculate în euro, ceea ce poate conduce la un risc valutar de care ar trebui să ținem cont. Cred că o abordare centralizată în reglementarea timbrului verde din partea ministerului ar fi foarte utilă. Mai mult decât atât, și în ceea ce privește alocarea fondurilor pentru activitățile de informare și conștientizare, care fac parte indirect din calculul timbrului verde, ar fi binevenit un punct de vedere din partea autorității centrale. Lipsa unei clarificări cu privire la procentele destinate campaniilor de conștientizare duce la alocări diferite cu rezultate și impact diferit atât în piață, cât și în structura de costuri a unui OTR.

R.E.: Cum decurge colaborarea cu operatorii de colectare?
R.Z.: Sunt de părere că și în această privință ar fi binevenită intervenția ministerului care să exercite un control mult mai strict al firmelor care dețin autorizație de colectare și mă refer în special la acele mici companii care sunt foarte răspândite în teritoriu și nu prea respectă condițiile minime de trasabilitate. Sunt situații în care cantitățile colectate există numai pe hârtie, iar acest lucru prejudiciază întreg sistemul, scăzând cantitățile colectate și tratate în mod corespunzător și inducând o componentă de concurență neloială în cadrul jucătorilor care apelează la astfel de mijloace.

Vor exista societăți care nu vor putea pune pe piață produse și alte societăți care vor trebui să plătească timbre verzi mult mai mari deoarece nu vor avea posibilitatea de a colabora cu o altă organizație cu tarife mai mici.

R.E.: Cum se resimte dezechilibrul din domeniu la nivelul companiilor?
R.Z.: În acest moment, organizațiile de transfer responsabilitate nu sunt obligate să primească clienți noi sau să accepte transferuri de la alte organizații. Într-un domeniu în care, cel puțin aparent, nu sunt destule deșeuri, s-a ajuns la situația în care companiile noi care intră pe piață nu au unde să transfere responsabilitatea pentru că organizațiile colective îi refuză de teama sancțiunilor asociate neîndeplinirii obiectivelor, același lucru fiind valabil și în cazul companiilor care doresc să migreze către o altă asociație. Corelat cu modul nereglementat de stabilire a timbrului verde, acest cadru legislativ poate altera major concurența în domeniul echipamentelor electrice. Vor exista societăți care nu vor putea pune pe piață produse și alte societăți care vor trebui să plătească timbre verzi mult mai mari deoarece nu vor avea posibilitatea de a colabora cu o altă organizație cu tarife mai mici.

Un alt aspect pe care aș dori să îl subliniez este legat de cadrul în care se pot înființa noi organizații și care ar trebui să fie mai restrâns. În actualul context legislativ, se poate ajunge la situații în care organizațiile se închid din cauza neîndeplinirii obiectivelor și se reînființează sub o altă denumire sau formă, cu anularea obligațiilor vechi de colectare. Putem ajunge astfel într-o situație în care la fiecare trei ani, să se reînființeze un nou OTR. Acest lucru va afecta atât competiția cu celelalte organizații pentru că cele noi nu mai au istoric al obligațiilor de colectare, iar țintele vor ajunge la maxim abia în al treilea an, care va fi și ultimul de funcționare. Dacă timbrul verde se calculează în acest scenariu și nu va fi reglementat, se va ajunge la mari distorsiuni pe piață.
În concluzie, cred că efortul ar trebui să fie comun, atât din partea autorităților, cât și al actorilor importanți din industrie și să urmărească producerea unui impact pozitiv asupra mediului. Numai prin colaborarea reală și dialog deschis între autorități și jucători se poate obține un maxim și cred că niciodată nu este prea târziu să începem o astfel de colaborare.