0
tone DEEE
colectate
și reciclate
0
puncte
naționale
de colectare
0
aplicații
mobile
de reciclare
0
companii
membre
Info
Asociația ENVIRON deține licența de operare nr. 3/23.03.2023 valabilă până la 23.03.2026 pentru gestionarea categoriilor de echipamente nr. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 conform Anexei nr. 4 la OUG nr. /2015.
În baza încheierii unui contract de transfer responsabilitate, Asociația ENVIRON preia obligațiile legale ale producătorilor de echipamente electrice și electronice cu scopul îndeplinirii ratelor minime anuale de colectare și reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Pe toată durata derulării contractului, ENVIRON asigură suport și consultanță privind obligațiile de mediu, realizează raportările către Agenția Națională de Protecție a Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu.
În calitate de organizație colectivă licențiată de Ministerul Mediului și Pădurilor, Asociația ENVIRON asigură prin intermediul partenerilor săi, operatori economici autorizați, stabilitatea și trasabilitatea proceselor de gestionare a DEEE: colectare, transport, depozitare, tratare, reciclare și eliminare nepoluantă, având acces la tehnologii de ultimă generație care permit tratarea deșeurilor colectate la standarde europene de calitate în domeniul reciclării.
Certificări
ENVIRON deține certificările ISO 9001:2008 privind sistemul de management al calității, ISO 14001:2005 privind sistemul de management al mediului și ISO 27001:2005 privind securitatea informației
ISO 9001:2008
ISO 14001:2005
ISO 27001:2005
Din 2014, Asociația ENVIRON este membru WEEE Forum, organizația pan-europeană care reunește 40 de sisteme de transfer responsabilitate, reprezentând o oportunitate de a fi la curent cu politicile la nivel european, precum și cu exemple de bune practici din alte state membre.
Factori cheie în succesul activității ENVIRON
Colaborare transparentă cu producătorii, operatorii de colectare și tratare, precum și cu autoritățile de mediu
Un sistem eficient de preluare a deșeurilor la cerere
O rețea de puncte de colectare accesibilă și ușor de utilizat
Expertiză în activități de conștientizare și programe de CSR
Reciclează cu ENVIRON!
Simbolul care indică faptul că EEE fac obiectul unei colectări separate reprezintă o pubelă cu roți barate cu o cruce, ca în imaginea prezentată
Politici de sustenabilitate
Întreaga activitate ENVIRON se concentrează pe crearea unui viitor mai bun și, implicit, a unui mediu mai curat. Facem acest lucru cu responsabilitate și implicare pentru generațiile actuale și viitoare, prin perfecționarea unui sistem de gestionare responsabilă a DEEE și dezvoltând permanent programe de informare și educare pentru copii și adulți.
Sustenabilitatea este parte din ADN-ul ENVIRON – promovăm și încurajăm adoptarea unui stil de viață responsabil, care poate deveni o alegere ușoară pentru toți colegii, clienții, partenerii și colaboratorii implicați în proiectele noastre.
Măsuri pe care ni le-am asumat pentru a reduce impactul asupra mediului:
Utilizarea eficientă a resurselor
Fie că suntem organizatori sau parteneri, în campaniile și evenimentele la care participăm, nu oferim materiale promoționale de unică folosință, nu tipărim flyere, postere și încurajăm colectarea selectivă, punând la dispoziție recipiente speciale. La birou, respectăm aceleași principii.
Evenimente și campanii sustenabile
Premiile oferite în cadrul acțiunilor de informare sau a campaniilor derulate în școli sunt create și gândite astfel încât să reziste în timp și să le ofere câștigătorilor posibilitatea unei alternative mai sănătoase pentru obiectele de unică folosință (sticlă reutilizabilă pentru apă, sacoșă din pânză etc.). Preferăm să lucrăm cu furnizori locali, încurajând business-urile din România, iar de câte ori este posibil, optăm pentru produse din deșeuri reciclate sau din materiale reciclabile. În plus, reciclăm creativ și refolosim materialele de la un proiect la altul.
Materiale durabile
Din 2021 am înlocuit cutiile de colectare fabricate din carton cu recipiente create din materiale durabile și reciclabile, care să păstreze în siguranță deșeurile electrice, cu o durată de viață mult mai lungă.
Reducerea emisiilor de carbon
Pentru că o bună parte din activitatea ENVIRON implică colectarea și transportul deșeurilor către operatori, planificarea și organizarea călătoriilor fac parte din prioritățile echipei noastre logistice.
În paralel, participăm online la întâlniri, conferințele și evenimente, minimizând deplasările. Lucrăm în stil hibrid – încurajăm telemunca și alegem modalități eficiente atunci când chiar e nevoie să fim prezenți la birou: „ride sharing” între colegi sau transport public.
Operatori care respectă aceleași principii ca noi
Toate deșeurile de echipamente electrice și electronice colectate de Asociația ENVIRON prin intermediul partenerilor sunt tratate de operatori certificați și auditați anual la nivel european.
Impact în comunitate
Dincolo de campaniile de educare și conștientizare cu impact direct asupra mediului înconjurător, o parte din eforturile și câștigurile noastre sunt dedicate susținerii altor proiecte cu scop umanitar. ENVIRON se implică anual în cauze sociale prin donații, burse pentru elevii performanți sau parteneriate cu alte organizații non-guvernamentale pentru că responsabilitatea înseamnă și solidaritate.