media-144343029771644100Liderii mondiali, obisnuiti cu cele mai bune restaurante, au avut o surpriza duminica la Organizatia Natiunilor Unite (ONU): o masa conceputa în întregime din 'deseuri' alimentare, scrie agentia France Presse.

Doi bucatari au nascocit un dejun facut în întregime din alimente care altfel ar fi fost aruncate la gunoi, o modalitate de a evidentia risipa incredibila din alimentatia moderna si rolul sau în schimbarile climatice.

Dejunul de la sediul ONU din New York a constat dintr-un hamburger vegetarian facut din pulpa de fructe presata care, de obicei, este aruncata. Burgerul a fost însotit de cartofi pai, creati din porumb bogat în amidon care este de obicei folosit pentru hranirea animalelor.

'Aceasta este o masa tipic americana, dar complet modificata. În loc de carne de vita, vom mânca porumb cu care se hranesc vitele', a declarat pentru AFP Dan Barber, bucatar din New York care detine restaurantul 'Blue Hill'.

'Provocarea este de a crea ceva cu adevarat delicios, din ceea ce ar fi fost aruncat în mod obisnuit', a adaugat el.

Dan Barber a conceput meniul împreuna cu Sam Kass, fostul bucatar al Casei Albe, care s-a aflat în prima linie a campaniei anti-obezitate 'Let's move' lansata de Michelle Obama.

Sam Kass a gândit acest concept de meniu din deseuri alimentare din perspectiva conferintei internationale cu privire la schimbarile climatice care urmeaza sa se desfasoare la Paris la sfârsitul acestui an, mentioneaza AFP.

'Toata lumea a descris în unanimitate aceste negocieri ca fiind cele mai importante din viata noastra', a spus el. Însa deseurile alimentare 'nu au fost discutate în acest stadiu, în afara unor cercuri restrânse', a adaugat el.

Zeci de lideri mondiali au luat parte la aceasta masa, co-prezidata de presedintii francez Francois Hollande si peruvian Ollanta Humala, în cadrul summit-ului cu privire la dezvoltare organizat timp de trei zile la ONU, înainte de conferinta internationala de la Paris.

ONU invita rar bucatari din afara, dar a fost facuta o derogare de la acest obicei pentru Sam Kass si Dan Barber, în ciuda masurilor de securitate crescute pentru Adunarea Generala a organizatiei internationale, noteaza AFP.

Potrivit cifrelor ONU, 28% din terenurile agricole din întreaga lume servesc productiei de alimente care mai târziu vor fi aruncate sau se vor pierde.

Astfel de pierderi anuale sunt echivalente cu 3,3 miliarde de tone de carbon, cantitate care daca acestea ar fi produsa de o singura tara, aceasta ar deveni cea mai mare producatoare de emisii de carbon dupa China si SUA.

Este chiar de neconceput ineficienta sistemului modern de alimentatie având în vedere magnitudinea acestuia, a subliniat Sam Kass.

De altfel, bucatarul Dan Barber a deschis în acest an un restaurant la New York bazat pe meniuri preparate din ceea ce se considera pâna acum ca sunt deseuri alimentare.

'Ideea unei mese pe baza de deseuri nu ar fi putut exista în secolul al XVIII-lea', mentioneaza Barber, citat de AFP. 'Prepararea unei farfurii cu mâncare în lumea occidentala genereaza o multime de deseuri, deoarece ni le permitem', a subliniat bucatarul.

Volumul acestui tip de deseuri este mai important în SUA deoarece aceasta tara are resurse agricole mari.

Dan Barber spera ca evenimente precum acest prânz pentru sefii de stat va schimba treptat cultura alimentara a întregii populatii.

Obiectivul pe termen lung este de a nu se mai putea concepe nici o masa fara deseuri alimentare, a spus bucatarul citat.

'Nu se poate proceda ca la lectie, dar se poate face acest lucru apelând la hedonism, pregatindu-le acestor lideri o masa delicioasa care îi va face sa reflecteze si sa spuna mai departe', a conchis sursa citata de AFP.

Sursa: Agerpres