ID-100250080Propunerea Comisiei Europene privind limite nationale mai ambitioase pentru emisiile a sase poluanti principali, inclusiv oxizi de azot (NOx), particule fine si dioxid de sulf a fost aprobata miercuri de Parlament. Poluarea aerului cauzeaza aproximativ 400 000 de decese premature in UE, anual, iar aceasta noua legislatie ar putea duce la economii de pana la 40 miliarde de euro din costurile cu poluarea, pana in 2030.
„Poluarea aerului duce la costuri enorme umane şi economice şi afecteaza mediul natural, prin eutrofizie şi depunere de acizi. Şi nici nu se opreşte la graniţele statelor membre UE”, a declarat raportorul Julie Girling.
Aceasta a explicat ca noua legislaţie va ajuta la toate nivelele de guvernare in statele membre, inclusiv autoritaţile regionale şi subregionale care s-au angajat inacest proces.
„Raportul meu cere Comisiei şi sa se asigure ca procedura pentru emisii in condiţii reale de condus (RDE) este aprobata cat se poate de repede. Toţi suntem de acord ca o soluţie trebuie gasita rapid pentru NOx. Oamenii cer acţiune in acest domeniu ca urmare a recentelor dezvaluiri din industria auto”, a conchis ea.
Limite mai ambiţioase
Deputaţii au stabilit limite pentru dioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NOx), particulele organice volatile fara metan (NMVOC), metan (CH4), amoniac (NH3) şi particule fine (PM, mai puţin de 2,5 micrometri) sa fie atinse pana in 2020 şi 2030, conform propunerii Comisiei.
Deputaţii vor ca viitoarea directiva privind limitele naţionale de emisii (NEC) sa contribuie la reducerea emisiilor de mercur (HG) in UE, dar ar trebui efectuata o analiza de impact inainte sa fie stabilite angajamentele naţionale privind reducerile naţionale de emisii.
De asemenea, deputaţii au votat şi pentru a inlatura o propunere a Comisiei privind flexibilitatea care ar permite statelor membre sa compenseze reducerile de emisii de oxizi de nitrogen, dioxizi de sulf şi particule fine din transportul maritim internaţional.
in schimb, Comisia ar trebui sa aiba in vedere masuri de a reduce emisiile din transportul maritim internaţional, mai ales in apele teritoriale ale statelor membre şi in zonele economice exclusive şi, daca ar fi potrivit, sa faca o propunere legislativa in acest scop, informeaza reprezentantii Parlamentului European.
Deputatii vor incepe acum negocierile cu Consiliul de Miniştri in scopul de a ajunge la un acord in prima lectura.

Sursa: Green Report