Pentru o economie circulară solidă este nevoie de modele disruptive de afaceri și de consum și numai Comisia Europeană poate crea condițiile favorabile unei astfel de economii, a declarat Stéphane Arditi din cadrul Biroului European de Mediu.

Însă, a subliniat domnia sa, Comisia trebuie să facă faţă opoziției manifestate de industriile dornice să mențină statu-quoul.
Stéphane Arditi este coordonator de politici în cadrul Biroului European de Mediu. Domnia sa a răspuns întrebărilor puse de James Crisp, director adjunct al redacției de știri EurActiv. Puteți asculta înregistrarea de mai jos sau puteți citi interviul transcris. În 2014, Comisia Europeană a decis să renunțe la pachetul pentru economie circulară, care conținea legi referitoare la deșeuri, incinerare și reciclare, și a promis să îl înlocuiască cu un pachet nou „mai ambițios” până la sfârșitului anului 2015.
Ce trebuie să conțină noul pachet pentru economie circulară?
Cel mai important este să ne ținem de promisiune. Dacă avem un pachet nou pentru economie circulară, care este plin de intenții bune, dar care nu prevede niciun proces efectiv care să îl concretizeze, înseamnă că, de fapt, ne dorim lucruri mult mai ambițioase fără a identifica măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a le pune în aplicare.
Toată lumea înțelege acum că există un sector unic în care numai Europa are competența de a acționa. Și acela este sectorul politicilor și proiectării produselor. Dacă nu o faci tu, nimeni altcineva nu o poate face. Și dacă autoritățile naționale încearcă să o facă singure, și o fac diferit, vor crea distorsiuni pe piață.
Două probleme cu care ne confruntăm sunt opoziția încă puternică manifestată de anumiți actori, care încetinește procesul, și lipsa garanției clare că Comisia este pregătită să își atingă obiectivele în ciuda protestelor din domeniu. Din acest punct de vedere avem îndoieli. Comisia are foarte des tendința de a coaliza cu poziția industriei - diferența dintre a promite și a face.
Pe lângă produsele pe bază de energie, avem oportunități imense și în industria textilă, a mobilei și a detergenților. Acestea nu sunt încă incluse în sfera proiectării ecologice. Principiul proiectării ecologice ar putea fi extins printr-un plan de lucru specific produselor care nu se bazează pe energie, însă căruia i se aplică aceeași abordare.
Credeți că Comisia acordă prioritate sectorului afacerilor în defavoarea mediului înconjurător?
Eu cred cu siguranță că acordă prioritate sectorului afacerilor în defavoarea mediului înconjurător, însă am observat semne pozitive că începe să înțeleagă că această gândire este una depășită pentru Europa. Cred că a înțeles, dar trebuie să iasă din starea de inerție. În Europa, trebuie să combinăm afacerile cu mediul înconjurător.
Vor ieși bani de-aici.
Absolut. Afacerile viitorului se vor baza pe economie circulară.
Afacerile viitorului vor fi conduse de actualii actori de pe piață sau de inovatori disruptivi?
Toți știu că ne îndreptăm către economia circulară. Dar dacă o facem prea încet, vom rămâne cu actorii vechi. Ceea ce își doresc ei este să li se permită să facă în continuare cât mai mulți bani prin modelul de afaceri tradițional, însă când acela nu va mai funcționa vor fi nevoiți să se adapteze. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar este la fel ca în cazul industriei combustibilului fosil. Au bani să inventeze tehnologii regenerabile noi, însă fac atât de mulți bani din țiței brut încât nu se vor opri.
Este timpul să creăm condiții favorabile ca tehnologii și modele disruptive noi să apară și să reformeze actorii vechi. Ca să fiu sincer, având în vedere mijloacele pe care le au acești actori vechi, sunt sigur că se vor putea adapta.
Rolul Comisiei și al autorităților publice este acela de a face ceea ce nimeni nu poate face. Ele nu sunt companii, ci decidenți politici. Trebuie să acționeze ca atare, astfel încât mediul afacerilor să simtă presiunea, iar acest lucru va fi bun pentru industrie, investiții și locuri de muncă. Este nevoie de un cadru de reglementare și economic.
Este nevoie de obiective angajante?
Bineînțeles. Nu ne plac obiectivele angajante, însă realitatea arată că atunci când le aveam făceam progrese. Când nu le-am avut, nu am făcut progrese.
Cum ar trebui să arate un pachet cu adevărat ambițios pentru economie circulară?
Ar trebui să includă definiția diverselor instrumente, începând de la politici și proiectarea produselor până la stimulente pentru materie primă secundară și companii de reciclare, și crearea instrumentelor potrivite pentru stimularea noilor modele de afaceri și de consum.
Sunt pregătiți consumatorii să plătească mai mult pentru produse reciclate?
Nu. Nu dacă întrebarea se pune astfel. Însă sunt sigur că sunt pregătiți să plătească la fel pentru aceleași performanțe. Dacă le oferi aceleași performanțe, sau chiar mai bune, și, pe deasupra, protejezi și mediul, sunt sigur că vor plăti cu plăcere.

Sursa: EurActiv.com