Noul sistem de raportare pe deșeuri, propus de către Comisia Europeană, prevede transmiterea datelor doar online, inițiativa urmând să se concretizeze în România în maximum două luni, a declarat Doina Catrinoiu, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

,,Trasabilitatea deșeurilor prin sistemul SIM /Sistemul Integrat de Mediu, n.r./. Am primit de la Comisia Europeană o propunere prin care toate raportările pe deșeuri să fie paperless, adică doar online. Deci, nu o să mai fie voie, începând de la un moment dat, să raportăm pe hârtie. Noi am recomandat agenților economici să vină și să se înscrie în SIM, dar unora nu le convine pentru că sistemul este integrat. Practic, agentul economic obține un act de reglementare, o autorizație de mediu pentru o activitate pe care și-o declară. Se înregistrează în sistem, iar în momentul în care agentul economic s-a înregistrat în sistem cu activitatea respectivă, automat trebuie să raporteze la anumite termene cantitățile de deșeuri cu care a lucrat. În curând, eu cred că noua inițiativă venită de la Bruxelles va fi pusă în practică. Eu sper că într-o lună, maxim două, vom pune în aplicare noul sistem de raportare", a afirmat Catrinoiu.

În SIM sunt raportate toate datele de mediu din România către Uniune Europeană /UE/, asigurând totodată și eliberarea actelor de reglementare în domeniul mediului la nivel național.

Prin intermediul celor peste 80 de aplicații integrate care formează SIM, sunt emise actele de reglementare (avize, acorduri, autorizații de mediu etc) și sunt colectate datele de la operatorii economici pentru toate domeniile de mediu: Controlul poluării, Protecția atmosferei, Deșeuri, Biodiversitate, Organisme modificate genetic, Schimbări climatice etc.

De asemenea, informațiile sunt centralizate și prelucrate, iar pe baza acestora se întocmesc raportările României către UE în domeniul mediului.

Începând cu data de 10 aprilie 2013, toți operatorii economici și persoanele fizice care solicită eliberarea sau revizuirea actelor de reglementare pot transmite cereri atât în format tradițional, pe hârtie, cât și online, electronic, prin intermediul subsistemului SIM.Webform.Public. Rezolvarea și răspunsul din partea ANPM/APM va depinde de existenta cererii în cele două formate, electronic și scriptic. Raportările se fac la adresa http://raportare.anpm.ro.

Sursa: Agerpres