Reprezentantii statelor lumii s-au reunit luni la Marrakech in cadrul celei de-a 22-a conferinte a Natiunilor Unite cu privire la schimbarile climatice, sau "COP22", pentru a se pune de acord cu privire la punerea in aplicare a Acordului de la Paris dedicat limitarii incalzirii globale. Dezbaterile se vor desfasura timp de doua saptamani, relateaza Le Monde.

Ce este COP?

COP22 este cea de-a 22 Conferinta a partilor (in limba engleza "Conference of the Parties", COP) la Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice (CCNUCC, sau UNFCCC in limba engleza). Aceasta conventie universala, care ofera un cadru global pentru negocierile privind clima, recunoaste existenta unor schimbari climatice cauzate de om si confera tarilor industrializate primatul responsabilitatii in lupta impotriva acestui fenomen. Aceasta a fost adoptata la Summit-ul Pamantului de la Rio de Janeiro, din 9 mai 1992, inainte de a intra in vigoare la 21 martie 1994. Ea a fost ratificata de 196 de state — la care trebuie adaugata Uniunea Europeana (UE ) — ca parti ale Conventiei, iar Palestina a fost cel de-al 196-lea stat care a aderat oficial la CCONUSC, pe 17 martie 2016.

Conferinta partilor, organismul suprem al Conventiei, se reuneste anual in cadrul unui summit mondial unde sunt luate decizii pentru a respecta obiectivele luptei impotriva schimbarilor climatice. Aceste decizii nu pot fi luate decat prin unanimitatea partilor sau prin consens.

Cea de-a 22-a Conferinta ONU privind schimbarile climatice are loc la Marrakech, in Maroc, intre 7 si 18 noiembrie. Conferinta se va desfasura in cartierul Bab Ighli, timp de secole intrarea principala a Medinei, intr-un perimetru amenajat in jurul a 55 de corturi. Ca la fiecare COP, partea rezervata pentru negocieri, "zona albastra", va fi plasata sub autoritatea ONU, iar "zona verde" va gazdui societatea civila, mediul de afaceri si alti actori nestatali.

Care au fost momentele importante ale negocierilor?

A 3-a Conferinta a partilor la Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice (COP 3) a condus la adoptarea Protocolului de la Kyoto, primul tratat international cu forta juridica obligatorie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Semnat in 1997 si intrat in vigoare in 2005, tratatul stabileste obiective obligatorii doar pentru 55 de tari industrializate, considerate responsabile pentru 55% din emisiile globale de CO2 in 1990.

Protocolul viza o reducere cu cel putin 5% a emisiilor a sase gaze cu efect de sera (dioxid de carbon, metanul, protoxid de azot si trei inlocuitori ai clorofluorocarburilor), intre 2008 si 2012, prin comparatie cu nivelurile din 1990.

Chiar daca unele dintre parti, cum ar fi UE, si-au indeplinit angajamentele, marii poluatori nu le-au urmat exemplul: Statele Unite nu au ratificat protocolul, Canada si Rusia s-au retras, iar China, devenita cel mai mare producator mondial de gaze cu efect de sera, nu a fost preocupata. in prezent caduc, Protocolul de la Kyoto expira in 2020 si trebuie inlocuit cu un text nou, ceea ce a constituit obiectivul COP21.

In anul 2009, a 15-a Conferinta a partilor, desfasurata la Copenhaga, trebuia sa permita renegocierea unui acord international privind clima. De data aceasta, acordul trebuia sa priveasca atat tarile industrializate, cat si cele aflate in curs de dezvoltare, pentru a inlocui Protocolul de la Kyoto. Cu toate acestea, dupa doi ani de negocieri, summitul s-a incheiat cu un esec: chiar daca afirma necesitatea de a limita incalzirea globala la 2°C, textul acordului nu continea nici un angajament cuantificat cu privire la reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera, ci se multumea sa pledeze pentru "cooperare", pentru a se ajunge la un maxim al emisiilor "cat mai curand posibil".

Incepand cu anul 2011, conferintele COP, organizate la Durban (Africa de Sud), Doha (Qatar), Varsovia si Lima, au avut drept scop ajungerea la un acord universal pana la sfarsitul anului 2015, adica cel mai tarziu in timpul COP21, gazduit de Franta intre 30 noiembrie si 12 decembrie 2015.

In ce consta acordul de la Paris, obtinut la COP21?

Adoptat prin consens la ultima sesiune plenara a COP21, la 12 decembrie 2015, acordul de la Paris este primul acord privind clima la nivel global, in conditiile in care Protocolul de la Kyoto din 1997 era destinat doar tarilor industrializate, considerate la acel moment drept principalii vinovati pentru cresterii temperaturilor la nivel mondial.

Documentul de 39 de pagini este format din doua parti, un acord care necesita ratificarea de catre statele membre ale CCNUCC (in conformitate cu legislatia specifica fiecareia dintre ele) si "decizii de adoptie", care nu aveau nevoie de ratificare din partea celor 196 de state.

Scopul Acordului de la Paris era reducerea incalzirii globale "cu mult sub 2°C peste nivelurile pre-industriale" si "continuarea eforturilor de a limita cresterea temperaturii la 1,5°C". Acest obiectiv, mai ambitios decat misiunea initiala a negociatorilor (de a ramane sub pragul de 2°C), corespunde unei solicitari formulate in timpul COP21 de catre toate statele insulare, cele mai vulnerabile la efectele incalzirii globale.

Pe de alta parte, plafonul de 1,5°C are, o importanta, in principal, simbolica, in conditiile in care potrivit previziunilor ONU, curba actuala a emisiilor globale de gaze cu efect de sera ar trebui sa se traduca printr-o incalzire de ordinul a 3°C.

Acordul de la Paris este slabit, totodata, si de lipsa unor obiective cuantificate pe termen lung. Textul invita comunitatea internationala sa atinga "un maxim al emisiilor globale de gaze cu efect de sera, cat mai curand posibil" si apoi de a realiza un "echilibru intre emisiile de origine antropica si absorbtia de carbon in a doua jumatate a secolului".

Pentru a intra in vigoare, acordul trebuie sa indeplineasca o dubla conditie, stipula textul din 12 decembrie 2015. Acesta trebuie ratificat de cel putin 55 de tari (din 196 de state membre ale CCNUCC)), responsabile pentru cel putin 55% din emisiile globale de gaze cu efect de sera.

Semnarea Acordului de la Paris, pe 22 aprilie 2016, la sediul ONU din New York, a dat semnalul de pornire pentru procesul de ratificare. Dublul prag de 55/55 a fost atins la 4 octombrie, gratie ratificarii de catre UE. in conformitate cu normele ONU, Acordul de la Paris a intrat in vigoare o luna mai tarziu, la 4 noiembrie 2016.

Care sunt principalele provocari ale COP22?

"Principala tema a COP22 va fi de a specifica regulile de punere in aplicare a acordului de la Paris si obtinerea unui acord cu privire la data finalizarii acestor norme comune", a indicat Laurence Tubiana, ambasadoarea responsabila pentru negocierile privind schimbarile climatice din partea Frantei. in conditiile in care acordul intra in vigoare din 4 noiembrie, prima reuniune a partilor la Acordul de la Paris (CMA in vocabularul ONU, sigla COP pentru Meeting of the Parties to the Paris Agreement), va fi convocata in cadrul COP22.

CMA se va deschide la 15 noiembrie, ziua in care mai multi sefi de stat si de guvern sunt asteptati la Marrakech, printre acestia numarandu-se presedintele francez Francois Hollande si secretarul de stat american John Kerry.

Se va sustine urmatoarea propunere: intrucat noua organizatie isi intra in atributii mai rapid decat era prevazut, de ce sa nu fie finalizate discutiile privind normele comune in 2018, termen de evaluare prevazut de acordului privind schimbarile climatice?

Celalalt aspect al COP22 priveste realizarea unui bilant al angajamentelor voluntare asumate de catre tari pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera si a contracara efectele incalzirii globale. Puse cap la cap, cele 189 de "contributii nationale", care vizeaza o perioada care ajunge pana in 2025-2030, nu permit o reducere a incalzirii globala sub 2°C. Din acest motiv, COP22 ar trebui sa invite statele sa se angajeze in actiuni suplimentare pentru a-si creste ambitiile.

De la COP21, au aparut noi initiative: Alianta internationala solara, Initiativa africana pentru energia regenerabila, Misiunea Inovatia, Coalitia pentru pretul carbonului etc. in fata dificultatii de a face un bilant al acestor initiative, ministrul mediului marocan, Hakima El Haite, si ambasadoarea franceza, Laurence Tubiana, vor propune la Marrakech infiintarea unui dispozitiv de monitorizare a acestor coalitii pana in mai 2017, pe baza unor criterii specifice.

in Maroc, delegatiile urmeaza sa discute si problema sacaitoare a finantelor, in conditiile in care tarile in curs de dezvoltare pastreaza in minte promisiunea facuta in 2009 de catre tarile industrializate de a mobiliza cel putin 100 miliarde dolari (90 miliarde de euro) pe an, pana in 2020, pentru finantarea problemelor legate de clima din Nord catre Sud. Lansata pe 17 octombrie, in ajunul ajunul pre-COP22, o expertiza a Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OCDE) estimeaza ca fondurile (publice si private) ar putea ajunge la 77-133 de miliarde de dolari, potrivit scenariilor.

Cum este organizata conferinta de la Marrakech?

Peste 20.000 de participanti sunt asteptati la Marrakech intre 7 si 18 in noiembrie. Conferinta va gazdui 196 de delegatii statele, reprezentanti ai societatii civile si companiilor, ONG-uri, oameni de stiinta, autoritati locale, localnici, sindicate si mass-media mondiale.

Discutiile au inceput in cursul anului, iar echipele de negociere au discutat regulat de la adoptarea Acordului de la Paris, in decembrie 2015, intalnindu-se la Bonn, in iunie 2016, pentru sesiunea anuala de lucru a CCNUCC. Din 6 iulie, un nou secretar executiv al Conventiei-Cadru, diplomata mexicana Patricia Espinosa monitorizeaza negocierile, inlocuind-o pe Christiana Figueres, din Costa Rica.

Franta, care asigura presedintia COP21 din 30 noiembrie 2015 — prima data prin Laurent Fabius, apoi prin Segolene Royal din martie 2016 — va preda mandatul luni tarii gazda a COP22, Maroc. Ministrul afacerilor externe si cooperarii din Maroc, Salaheddine Mezouar, ii va succeda luni, ministrului francez al mediului la conducerea COP22 pana la urmatoarea conferinta dedicata climei, programata intr-un an in Asia.

Sursa: Agepres